POVESTE COMPLET ABSURDĂ
Acum patru zile, în timp ce
scriam cu o uşoara iritare cîteva din cele mai false pagini ale Memoriilor
mele, am auzit o sfioasă bătaie în uşă; dar am rămas pe scaun fără să
răspund: bătăile erau prea slabe şi nu-mi face nici o plăcere să am de-a face
cu timizii.
A doua zi, la aceeaşi oră, am auzit
bătîndu-se din nou în uşă, de astă dată însă mai tare şi mai hotărît. Dar şi în
ziua aceea am refuzat să deschid, căci nimic nu-mi displace mai mult decît oamenii
care se corijează prea repede.