Se afișează postările cu eticheta Topârceanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Topârceanu. Afișați toate postările

vineri, 19 aprilie 2019

Tristețea iremediabilă

După marele incendiu de la Notre Dame, au început donațiile pentru refacere. Una dintre firmele care s-au implicat, dăruind o sumă considerabilă, este UiPath. Nimeni n-a auzit de firma asta prin România, chiar dacă este înființată și condusă de doi români. Citim în Adevărul: „Compania a fost fondată în Bucureşti de românii Daniel Dines şi Marius Tîrcă şi s-a specializat în dezvoltarea de roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii. IT-istul Daniel Dines a lucrat pentru Microsoft, dar s-a întors în ţară pentru a crea UiPath, cea mai valoroasă companie pornită în România. Compania ar putea ajunge curând la o evaluare de 7 miliarde de dolari. Compania a înregistrat venituri de 3,5 milioane de dolari în 2016, ceea ce înseamnă că veniturile startup-ulului ar creşte cu 5614% în aproximativ doi ani. Compania a obţinut investiţii de 265 milioane de dolari într-o rundă de finanţare condusă CapitalG - fondul de investiţii al Google - şi Sequoia Capital, din luna septembrie a anului trecut. Această rundă de investiţii ar fi crescut valoarea estimată a startup-ului de la 1 miliard de dolari la 3 miliarde.” 


După mine!