Astazi este pentru mine o zi importanta: voi fi ales presedinte al asociatiei de locatari din bloc. Cand ma gandesc, ma trec fiorii. Dar se pare ca, intr-adevar nu au pe cine pune: toti sunt batrani, cu exceptia a doi, dintre care unul e betivan si celalalt se muta cu familia la curte. Practic, nu pot sa-i refuz, insa neplacerea pe care o simt deja la gandul ca o sa trebuiasca sa tin sedinte si sa discut despre canale infundate, lumina de pe scara si alte chestii similare, este imensa.
Ideea de a fi in fruntea a ceva, indiferent a ce, imi repugna. Da, am ajuns sa-mi repugne, dupa ce, de-a lungul vietii, am condus si partide si cercuri de elevi si hoteluri si asociatii. Nu mai suport sa am oameni in subordine, sa am stampila, sa merg la sedinte, sa convoc, sa rezolv, sa-mi bat capul. Stiu ca ei o sa ma asigure ca nu am mai nimic de facut, doar sa semnez diverse hartii. Numai ca semnatul este una dintre cele mai ingrozitoare indeletniciri posibile. Imi amintesc de vremea cand eram director la Protocolul de Stat din Sinaia: zi de zi, pe la orele pranzului, aparea secretara, Lavinia, cu un maldar urias de hartii pe care eu trebuia sa le semnez. Semnam pana ma durea mana si blestemam sistemul ala nenorocit care il obliga pe director sa isi asume raspunderea pentru fiecare fir de patrunjel care intra in bucataria restaurantului.
Mi-as dori sa-i pot refuza pe batranii locatari, dar cred ca pana la urma o sa accept. Ideea e ca in felul asta voi avea un motiv in plus sa ma mut cat mai repede de la bloc.
