Se afișează postările cu eticheta bar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bar. Afișați toate postările

joi, 7 iunie 2012

Barul si biserica

Într-un mic orăşel american, un individ a decis să deschidă un bar chiar vizavi de o biserică. Biserica şi adunarea credincioşilor au început o campanie pentru a bloca deschiderea barului. Ei au trimis o mulţime de plângeri şi petiţii la tot felul de autorităţi şi, bineînţeles, s-au rugat zilnic lui Dumnezeu ca să îi ajute în lupta lor cu forţele răului. Între timp, tipul cu barul şi-a văzut liniştit de treabă. Când mai erau doar câteva zile până la deschidere, s-a iscat o furtună şi, pe neaşteptate, un trăsnet a lovit clădirea în care se găsea barul, arzând-o din temelii. Biserica şi credincioşii au fost foarte mulţumiţi de ceea ce se întâmplase şi nu au contenit să vorbească despre modul în care a intervenit Dumnezeu şi a făcut dreptate etc. Asta până când proprietarul barului a dat în judecată autorităţile bisericeşti, cerând daune de 2 milioane de dolari, pe motiv că biserica şi credincioşii, prin adunările şi rugăciunile lor, ar fi fost responsabili pentru distrugerea clădirii.
În apărare, biserica a negat vehement orice legătură dintre rugăciunile practicate şi trăsnetul căzut pe bar. În susţinerea apărării, a invocat inclusiv un studiu efectuat la Harvard, care ajungea la concluzia că nu se poate stabili o legătură între diverse evenimente şi rugăciunile practicate în biserici.
Judecătorul, după ce s-a uitat peste actele depuse la dosar, a comentat: "Nu ştiu cum am de gând să decid în acest caz. Tot ce pot să spun pentru moment e că sunt oarecum surprins să văd în proces un proprietar de bar care crede în puterea rugăciunii şi o biserică împreună cu toti credincioşii ei, care nu cred."


După mine!