Se afișează postările cu eticheta buburuza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta buburuza. Afișați toate postările

vineri, 14 septembrie 2012

Mici intamplari cu animale (83)

Roi  de  buburuze
De obicei vedem singuratică această gîză drăguţă, simpati­zată de toţi şi alintată cu fel de fel de nume: buburuză, mămăruţă, vaca domnului şi cîte altele. Vine de undeva şi se opreşte pe haine sau pe o frunză de pe care o culegem. O aşe­zăm în palmă şi, după cîteva clipe de nehotărîre, începe să-şi mişte trupuşorul acoperit cu aripi boltite, roşii, strălucitoare. Nici nu-i prea vezi picioarele, care lucrează mărunt sub ţestul spatelui. În fine, ajunge în vîrful unei deget, stă, parcă ar gîndi în care parte a lumii să o ia, începe să pîlpîie din aripile externe punctate cu negru, le deschide larg, le desface apoi şi pe cele membranoase şi pleacă deodată în zbor mai repede decît te-ai fi aşteptat. Dacă cel ce i-a dat drumul e flăcău sau fată şi a spus versul magic"  trebuitor, buburuza, prin direcţia zborului ei, îi arată,  fără greş aşa zice credinţa populară încotro se va însura sau se va manta.



marți, 13 martie 2012

Gărgărița

Ieri, după ce a venit de la şcoală, Maria a reuşit să găsească pe undeva prin casă o gărgăriţă. A venit cu ea la mine să mi-o arate şi apoi am avut o mică discuţie de ordin lexical, să zicem. „De ce zic oamenii gărgăriţă? Doar e buburuză!”, m-a întrebat. Iar eu i-am spus câteva chestii, atât cât mă pricep, despre dialecte. Dar eu ştiu ce o frământă: faptul că de când era mică, îi spun „buburuza lui tata” şi acum ar putea exista riscul să-i spun, dintr-odată, „gărgăriţa lui tata”. I-am sugerat să o ducă pe balcon, dar a preferat să o pună undeva în dormitor.



După mine!