Roi de
buburuze
De obicei vedem
singuratică
această gîză drăguţă, simpatizată de toţi şi alintată cu fel de fel de nume: buburuză, mămăruţă, vaca domnului şi cîte altele. Vine de undeva şi se opreşte pe haine sau pe o frunză de pe care o culegem. O aşezăm în palmă şi, după cîteva clipe de nehotărîre, începe să-şi mişte trupuşorul acoperit cu aripi
boltite, roşii,
strălucitoare.
Nici nu-i prea vezi picioarele, care lucrează mărunt sub ţestul spatelui. În
fine, ajunge în vîrful unei deget, stă, parcă ar gîndi în care parte a lumii să o ia, începe să pîlpîie din aripile externe punctate cu negru, le deschide
larg, le desface apoi şi pe cele membranoase şi pleacă deodată în zbor mai repede decît te-ai fi aşteptat. Dacă cel ce i-a dat drumul e flăcău sau fată şi a spus versul „magic" trebuitor, buburuza, prin direcţia zborului ei, îi arată, fără greş — aşa zice credinţa populară — încotro se va însura
sau se va manta.
Ni-e dragă buburuza poate fiindcă e frumoasă, şi nici nu ne aducem aminte
de imensul folos pe care îi aduce omului. Dar aşa drăgălaşă şi nevinovată cum o vedem, este o fiinţă fioroasă... pentru micii duşmani ai plantaţiilor. Odată am văzut roi întreg de buburuze.
Într-o zi de pe la mijlocul lui octombrie, zi senină, am vînat la iepuri prin porumbişti şi prin mirişti. Pînă să ajungă băieţii gonitori la capătul unui lan mare de
porumb, cu tuleie încă netăiate, m-am aşezat să mă odihnesc o clipă pe pămîntul unei mirişti încălzite de soare. Îndată m-am bucurat de o buburuză, care mi-a căzut pe mînă ca o picătură de sînge. Apoi a venit a doua, a treia şi am băgat de seamă că eram înconjurat de un adevărat roi de buburuze, care zburau în jurul meu, mi se aşezau pe haine, pe cap. Atît
de multe erau şi aşa mă năpădiseră, încît au devenit de-a dreptul
neplăcute
şi a
trebuit să mă apăr de ele ca de ţînţari. Şi pe jos, printre cotoarele
miriştii
erau multe.
Am cercetat-o pe una
mai de aproape şi
am văzut
că nu
erau din cele obişnuite şi mai des întîlnite la noi (Coccineila septempunctata), întrucît nu avea şapte, ci numai cinci puncte
pe aripile roşii.
Am mai prins cîteva: din acelaşi neam erau pesemne toate.
Ce să mă mir? Familia coccinelelor
cuprinde vreo mie de specii răspîndite pe tot pămîntul. La noi, numai într-o
mică
parte a ţării,
un entomolog a constatat aproape cincizeci de specii. Dar ce să fi căutat acest roi mare de buburuze
aici în mirişte? Miriştea era arsă de soare; am umblat prin verdeaţa puţină dintre paiele uscate, doar
voi găsi
ceva insecte, larve la care să se fi strîns
buburuzele, ca să le
adune. N-am găsit
în jur nici urmă de ele. Ştim că aceste insecte
iernează aşa cum le cunoaştem, în forma lor desăvîrşită, şi numai în primăvară se împerechează şi depun ouăle din care şi vor ieşi larvele. Deci nu era un
fel de roi de nuntă. M-am gîndit că roiul se va fi adunat în vederea
găsirii
unui loc în să se tupileze împreună pentru iarnă, poate vreo gaură în pămînt. Dar oare avem ştire cum iernează buburuzele — cîte una sau în colonii? Am cercetat acasă cărţile care mi-au stat la îndemînă şi n-am găsit învăţătură.Dacă în locul
meu ar fi fost vreun flăcău de însurat,
ar fi rămas
tare încurcat. Oracolele cu aripi roşii de data aceasta zburau în
toate direcţiile
rozei vînturilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu