Mici intamplari cu animale (84)

Au iernat la noi...

Prepeliţa-mamă din mişcătoarea povestire a lui I. Al. Brătescu-Voineşti nu s-a îndurat să-şi părăsească „Puiul" nepu­tincios, cînd întreg neamul ei a fugit de iarnă şi a luat drumul spre miazăzi. A rămas cu el pînă a dat gerul şi abia atunci a plecat şi ea. Putea să ia însă şi o altă hotărîre eroică: să rămînă peste iarnă aici. Cum, prepeliţă iarna la noi? Se în­tîmplă şi aceasta.

La 2 ianuarie 1944 cîţiva vînători căutau iepuri în hotarul comunelor Bărbătescu şi Acsintele de pe lunca Ialomiţei. Vî­nătoare la picior, cu şir de puşcaşi învrîstaţi cu gonaşi; cîte o mică goană în lăstărişurile de salcie şi răchiţele, în care cres­cuse ierbărie deasă şi buruieniş. Zăpada era înaltă ca de două laturi de mînă.

Se apropie lanţul gonaşilor hăulind printr-un petic de pă­dure. Iese, ca să-şi împlinească soarta, cîte un iepure, iese şi o vulpe, pe la vecini. Unul dintre vînători aşteaptă nerăbdător să-i vină şi lui rîndul. Şi iată că-i vine, neaşteptat. Din de­simea de răchite din faţa lui se ridică în zbor grăbit... o pre­peliţă, trece drept pe deasupra lui şi se aşază într-un mic bos­chet de la spate. Prepeliţă pe la gerul Bobotezei! „O biată pa­săre beteagă, care n-a putut înfrunta călătoria peste ţări şi mări", a hotărît vînătorul, cu toate că după zborul repezit şi sigur, prepeliţa părea teafără şi vioaie.

Un tovarăş de vînătoare şi-a adus aminte atunci si a po­vestit. Înainte cu patru ani, în plină iarnă, vîna la picior după iepuri pe malul Borcei, în hotarul comunei Vlădeni. Din nişte buruieni s-au ridicat, una cîte una, patru sau cinci prepeliţe. Hotărît lucru: acestea nu puteau să fie o adunare de păsări toate bolnave, ci prepeliţe care au rămas să ierneze la noi. Un fel de pionieri...