Curtea în care a intrat rîsul din întîmplarea următoare
nu era în sat, ci era cea a unui canton de pădurar de la munte. Faptul
acesta însă nu lipseşte de interes cele ce s-au
petrecut acolo. S-a întîmplat să fiu la o cabană
din apropiere. Pădurarul Bădău ştia
că îmi place să văd şi să
aud lucruri în legătură cu viaţa sălbătăciunilor
şi, în dimineaţa
aceea de august, a repezit pînă la cabana mea un flăcăiaş ca
să mă cheme.
Bădău
mi-a ieşit înainte.
— Acum, mi se pare că am
călcat alături. Am împuşcat
un rîs şi ştiu că a
ieşit lege că nu-i voie.
— Rău ai făcut
prietene Ilie, tare rău. Dumneata, pădurar,
om al legii... Vom încerca să o peticim oarecum. Vom
cere o autorizaţie şi o vom lipi pe cele
trecute. Dar cum a fost întîmplarea?
— Nici mare cinste vînătorească
nu-mi aduce. L-am împuşcat pe gunoiul de după
casă, în curte. Cînd am ieşit
astă-dimineaţă ca să
plec la serviciu, dau cu ochii de un cîine care rîcîia în gunoi. Ce cîine străin
să se fi pripăşit
pe aici, şi roş şi bălţat?
Mă uit mai bine — era un rîs. Scormonea în grămada
de lepădături, găsea
cîte un os, cîte un picior de găină,
cine ştie ce, şi rodea, apoi iar căuta.
Am luat din spate puşca şi l-am împuşcat...
Apoi mi-a venit în minte legea.
Rîsul
era încă nejupuit, atîrnat de un stîlp al
pridvorului.
Mare, dar slab, slab, numai pielea pe oase. Şi urît, cu părul
fără luciu, zbîrlit. Parcă
avea zgardă, atîtea căpuşe i
se înfipseseră în jurul gîtului. Din cei patru colţi
nu mai avea decît unul, îi lipseau şi dintre dinţii
din faţă. Rîs ajuns în extrema mizerie a bătrîneţii.
înainte cu cîţiva ani sărea în spatele ciutei şi o
omora, acum ajunsese să scormonească în
gunoiul de după casă, doar-doar va găsi
ceva ce s-ar chema mîncare.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu