Curtea în care a intrat rîsul din întîmplarea următoare
nu era în sat, ci era cea a unui canton de pădurar de la munte. Faptul
acesta însă nu lipseşte de interes cele ce s-au
petrecut acolo. S-a întîmplat să fiu la o cabană
din apropiere. Pădurarul Bădău ştia
că îmi place să văd şi să
aud lucruri în legătură cu viaţa sălbătăciunilor
şi, în dimineaţa
aceea de august, a repezit pînă la cabana mea un flăcăiaş ca
să mă cheme.
Bădău
mi-a ieşit înainte.
— Acum, mi se pare că am
călcat alături. Am împuşcat
un rîs şi ştiu că a
ieşit lege că nu-i voie.