Bătrînul vînător
T. din Copăcel (Făgăraş) povestea:
In ianuarie anul
trecut, pe zăpadă mare, am ieşit la mistreţi. După un timp cîinii au dat glas
şi, apropiindu-se, vînătorii au descoperit sălbăticiunea înfundată sub un
brădui, şezînd, încît numai rîtul i se vedea de sub cetinile pline de zăpadă.
Împuşcătura a culcat-o pe loc. Scoţînd-o din cotlonul ei — era o scroafă mare —
oamenii au băgat de seamă numaidecît un lucru ciudat: scroafa era începută la
ceafă, unde îi lipsea din carne cît doi pumni. Rană proaspătă, cu sînge. În altă parte, prin burtă, urmă de glonţ intrat şi ieşit.
Rană veche, de cîteva zile. Intrigaţi de cele constatate au cercetat locul
primprejur şi au lămurit în curînd. In jurul cotlonului unde zăcuse mistreaţa,
zăpada era plină de urme de jder.