Soluția însingurării

Dacă ar exista cea mai mică posibilitate ca omul să nu mai fie singur, Raiul ar fi aici, pe pământ. Dar nimeni nu poate fi decât singur, în cea mai deplină singurătate. Poate cineva să vină cu mine aici, în aceeași secundă în care mă aflu eu? Poate cineva să aibă exact aceleași gânduri, ca să mă înțeleagă până la capăt și să fie una cu mine? Există vreo cale ca eu să simt exact ce simți tu și să trăim amândoi, până la identificare, aceleași senzații? E posibil ca spaimele mele să fie în aceeași măsură și ale tale? Ne poate viața consuma pe amândoi în așa fel încât în orice clipă să rămână din noi aceeași câtime? Vedem noi la fel un apus de soare? Simțim același lucru când ieșim în ploaie fără umbrelă?

Ne doare la fel pierderea părinților? Avem noi doi exact aceleași amintiri, regrete, nostalgii?
Nimic, nimic din toate astea. Și atunci cum putem fi altcumva decât singuri?
Zadarnice sunt toate încercările noastre de a găsi pe cineva alături de care să nu mai fim singuri. Orice bucurie, orice tristețe, orice sentiment, sunt numai și numai ale noastre - nimeni nu le poate trăi decât în felul lui. Dacă vei continua să cauți, nu vei genera decât suferință. Și dacă vrei să înlături suferința, trebuie să-ți asumi condiția singurătății. Ori, asta înseamnă să nu te atașezi de nimeni. Să te retragi în universul tău, care este numai și numai al tău, în care nu va putea intra nimeni, niciodată, nici cu dispensă de la îngeri. Acceptă-ți condiția și vei scăpa de suferința căutării a ceea ce nu poate exista. Asumă-ți singurătatea si ai scăpat de chinul dorinței de a nu mai fi singur.
Nu poți scăpa de singurătate decât însingurându-te.