Ieri, după ce a venit de la şcoală, Maria a reuşit să găsească pe undeva prin casă o gărgăriţă. A venit cu ea la mine să mi-o arate şi apoi am avut o mică discuţie de ordin lexical, să zicem. „De ce zic oamenii gărgăriţă? Doar e buburuză!”, m-a întrebat. Iar eu i-am spus câteva chestii, atât cât mă pricep, despre dialecte. Dar eu ştiu ce o frământă: faptul că de când era mică, îi spun „buburuza lui tata” şi acum ar putea exista riscul să-i spun, dintr-odată, „gărgăriţa lui tata”. I-am sugerat să o ducă pe balcon, dar a preferat să o pună undeva în dormitor.
