Se afișează postările cu eticheta capra metafizica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta capra metafizica. Afișați toate postările

luni, 13 iunie 2011

Despre îngroparea capului sub fustă

Dacă tot am vorbit de furia lui Liiceanu, m-am gândit să pun aici și un fragment din cele publicate de Thoma și care au stârnit mania filosofului (ah, ah, cât de mult s-ar fi bucurat el să fie cel care să le dea în vileag, mă gândesc eu). Zis și făcut. Iată ce-i scria Cioran „caprei metafizice”:
Dragă Friedgard, e dimineață devreme. N-am putut să mă zvârcolesc în pat ca un vierme, a trebuit să mă scol, ca să vă trimit o listă a păcatelor mele. Ieri mi-am accentuat lehamitea, un cafard cumplit. Cerul era nefiresc de albastru, am făcut o plimbare inutilă, am vrut chiar să intru într-o biserică (Saint Severin), mi-am cumpărat o carte despre Trappisti și n-am putut s-o citesc (...) Mai bine de o oră în mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime cu o asemenea precizie încât a trebuit să mă scol ca să nu-mi pierd mințile. Am înțeles dependența mea senzuală de Dumneavoastră în toată claritatea ei abia după ce v-am mărturisit la telefon că aș vrea să-mi îngrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastră. Ce mortale pot fi anumite lucruri. Ați fost oarecum speriată când v-am vorbit de o înclinație perversă pe care mi-o stârnește trupul Dumneavoastră. Perversă nu a fost cuvântul potrivit; am vrut să spun arzătoare”.



Relații metafizice cu câini și capre

Dau peste un blog câinesc, unde, printre altele, este citat Constantin Noica:
Am rămas faţă în față, încordați, cu ochii țintă unul la altul, traşi parcî de firul acesta întins care ne lega privirile, el câinele și eu omul. Simțeam că-i e frică de mine și nu mă puteam împiedica să-mi fie frică de el. Nici unul nu se mișca, spre a nu rupe un anumit echilibru creat. Ceva obscur, ceva originar ne lega într-o asemenea unitate, încât simțeam că suntem, el câinele și eu omul, fețele unui aceluiași act existential. Berdiaev are dreptate: omul poate avea relații METAFIZICE cu câinele.



După mine!