Se afișează postările cu eticheta geanta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta geanta. Afișați toate postările

joi, 7 februarie 2013

Geanta Mariei

Acum două zile, după școală, am mers cu Maria la Edeka. Lucrul asta se întâmplă relativ des, drept pentru care deja avem un fel de procedură de la care nu ne abatem. Eu parchez, Maria își ia haina și iese din mașină, mergem să luăm un coș apoi intrăm în magazin. De data asta, a apărut ceva nou: Maria m-a întrebat dacă să își ia telefonul, ca să nu i-l fure vreun spărgător de mașini. „Ia-l Maria, sigur, cine știe cum apare vreun borfaș român, vede numărul de România și se gândește să dea lovitura.” Mai trec câteva secunde și-mi zice: „Să iau și geanta?” La care eu bineînțeles că i-am zis: „Pe aia las-o, nu ți-o fură nimeni, doar dacă vine vreo spărgătoare, ceea ce e greu de crezut”. Pe urmă numai ce-o aud că insistă. C-o fi, c-o păți, începusem să mă gândesc că are ceva de preț în geanta aia, ceva de care eu nu trebuie să știu. M-am uitat in spate și mi-am dat seama că nu cunosc geanta. „E nouă geanta asta?” „Da, zice, mi-a luat-o mama ieri”. Frumos, ce să zic. „Oricum, Maria, las-o aici, nu te mai cărăbani cu ea”. Și atunci a venit replica nimicitoare: „Dar îmi place!” Așadar, asta era! Geanta îi plăcea și dorea să se afișeze cu ea. Cât de simplu! „Doamne, mi-am spus, am ajuns la 53 de ani și încă nu am înțeles lucrurile astea! Oare o să le mai înțeleg vreodată?” M-am simțit ca un fraier de duzină. I-am spus Mariei: „Ah, atunci ia-o, sigur că da, la cât e de frumoasă ar putea să îi placă și ăluia care vine să fure". Și asta a fost.


După mine!