Greva caracaleză pentru Parlament

Vă mai amintiți de o femeie pe nume Cristina Anghel? O învățătoare din Caracal, care în 2010 a făcut greva foamei 70 de zile pentru că nu se aplica legea de majorare a salariilor profesorilor. Șaptezeci de zile e aproape de două ori mai mult decât 40 - numărul zilelor în care Cristos a stat în pustie fără să mănânce. Pare destul de greu de crezut că un om poate să nu mănânce 70 de zile, dar deh, nimeni n-a prins-o mâncând pe furiș sau, dacă a prins-o careva, a păstrat tăcerea. Fapt e că în vremea aia, românii se împărțeau în două, ca de obicei, și în privința afacerii Anghel. Unii o căinau și ziceau: „ce criminal e Băsescu”, alții considerau că e ceva necurat la mijloc. 

Greva foamei

Exista niste oameni in Romania care fac, din cand in cand, greva foamei. Spun asta fara nicio urma de ironie. Ei protesteaza impotriva incalcarii unor principii fundamentale, de ordin moral sau legal. Este dreptul lor sa aleaga orice mod pasnic de protest, inclusiv greva foamei. Tot ce vreau este sa pun in discutie utilitatea unor astfel de proteste. Si o sa ma refer, pentru a nu discuta in abstract, la cazul lui Doru Maries, presedintele Asociatiei 21 Decembrie din Bucuresti. Acest om se afla in greva foamei din 21 noiembrie 2011, pentru a obtine urmatoarele: aplicarea legii lustratiei, a legii imprescribilitatii crimelor impotriva umanitatii si a legii recunostintei fata de eroii revolutiei anticomuniste. De-a lungul vremii, el s-a mai aflat de trei ori in greva foamei si, din cate stiu, nu a rezolvat nimic sau aproape nimic. Si, din cate poate deduce oricine, nici nu va rezolva vreodata ceva, decat daca va trai cat Matusalem si va apuca sa-i vada murind pe cei care impiedica aplicarea legii lustratiei.