Dihorul, înrudit de aproape cu nurca, se apropie de aceasta şi
în năravuri: îi place să
vîneze pe la marginea apelor şi nu se sfieşte să
intre în apă după vreo pradă
care îl ademeneşte. Dar iată că
nici sora lor mai mică, dar nu mai puţin
sîngeroasă, hermelina, nu se dă
înapoi de la cîte o partidă de vînătoare
în apă.
 |
| Hermelina |
Pescuiam liniştit într-un rîu din singurătatea
muntelui, cu atenţia îndreptată către
musculiţele lansate departe, pînă
lîngă malul de dincolo. Şuvoiul
îşi cînta ciobăitul
lui neîntrerupt; obişnuit cu el, nici nu-l mai auzeam. Dar am
auzit aici aproape plescăit în apă şi
apoi ca un chiţcăit de şoarece.
Îndată văd lîngă mal
sfîrşitul unei tragedii: în apă,
un animal de pradă mic şi-a prins victima. Nu-mi
vine să-mi cred ochilor. Fără
greş, am recunoscut hermelina în haina ei de vară
(cafenie). Chiţcanul de apă,
numit şi şoarecele cu trompă (Neomys
fodiens), îi atîrna din gură moale, mort. Hermelina s-a
întors să iasă la uscat şi
m-a zărit. Credeam că în
spaimă îşi va părăsi
prada şi va încerca să
iasă din rîu pe undeva mai pe alături.
De unde ! S-a întors isteţ şi, cu prada relativ mare, a
luat-o înot spre ţărmul de dincolo. Singură
dacă o vedeam înotînd prin apa rîului repede şi
încă mă miram, dar aşa
cu povara în gură ! Şi a răzbit
printre valuri, prin repezişul de la mijloc; uneori o
acoperea apa, alteori o răpea vojul, clar nu s-a lăsat.
Dincolo, a fost în două salturi pe umărul
malului şi a dispărut în tufele de acolo.I-am trimis un gînd de felicitare, şi pentru vitejia şi încăpăţînarea ei, şi pentru că am văzut că mai răreşte din aceşti chiţcani
duşmani ai păstrăvilor,
dar şi pentru că m-a învăţat ceva ce nu Ştiam: hermelina vînează şi în apă şi e o înotătoare bună.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
