Fără sfială (1)
Într-o vară, vînătorul
care ne scrie stătea lungit pe păceiul din colibă. Venise, aşa,
la o hoinăreală fără gînd
rău,
ca să
mai dea faţă cu mulţimea vietăţilor
pădurii.
Îi plăcea să le vadă ca pe nişte
prietene. Acum, în ceasul de arşiţă,
se odihnea în răcoarea colibei, cu uşa
larg deschisă.
Iată că se
iveşte
pe prag un piţiguş, galben pe pîntece. Priveşte în
dreapta, în stînga, observă pe jos fărîme de pîine...
O clipă
s-a mai sfiit de om, apoi s-a apropiat şi a ciugulit isteţ miezurile,
pînă le-a cules pe toate. Apoi, venindu-i în minte altceva, s-a avîntat pe bocancii vînătorului
şi a
început să smulgă cu
multă rîvnă fire din lîna ciorapilor. Probabil avea nevoie să
mai înnoiască patul din cuibul lui. Material mai bun
pentru asemenea lucru decît lîna nu-i, si iată aici, la îndemînă,
bogăţie
mare. Iar omul rabdă, fără să-i alunge. A smuls cîteva fire şi, tare mulţumit, a zburat pe uşă
afară.
Altădată, acelaşi vînător,
iubitor de animale, stătea rezemat de un copac şi îşi răsucea
o ţigară.
Deodată simte
pe picior un fel de gîdilătură: un ţoi (Sitta
europaea) care făcea
exerciţii de gimnastică, se căţăra exact ca pe coaja copacului.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Ţoi |