Stejarul din parc şi-a încheiat deja coroana în frunze fragede,
verzi-deschise, fiindcă e luna lui iunie. Pe banca de sub el încă nu-i caut
răcoarea umbrei; zăbovesc oleacă din plimbare, pînă se va coborî înserarea,
într-o dulce lenevire a trupului şi a gîndului. Prin acest colţ al parcului
trecătorii se abat rar. Tufele sunt lăsate să crească în voia lor, fără
foarfecele grădinarului, păsările şi-au găsit loc de cuib prin ele şi îşi cîntă
ariile de dragoste. Cu o oarecare sforţare a închipuirii cred că sunt departe
de frămîntarea oraşului, undeva în margine de pădure. Adaugă iluziei zumzetul
care coboară din podoaba copacului. Sunt rădaşte (Lucanus cervus); văd cîte una
desprinzîndu-se din verdele de sus, făcînd prin aer un ocol ca să se piardă
iarăşi în bogăţia de frunze.
