Aseara am exersat impreuna cu Gogol comportamentul condamnat de Biserica sub numele de "rasul nebunesc". Dupa cum se stie, un adevarat crestin rade cu sfiala, mai mult zambeste, in niciun caz nu scoate sunete ca de curcan, nu se tavaleste pe jos, nu se inroseste la fata si nu ajunge aproape sa se sufoce din cauza rasului. Dar cum poti sa tii seama de ce zice Biserica atunci cand ai in fata niste texte ca acelea din L'ecole, ziarul pe care il scoteam noi prin liceu? I-am adus lui Gogol exemplarele pe care le-am gasit in sipetul fermecat al mamei si el a inceput sa le citeasca cu voce tare. Ei bine, pe parcursul lecturii am practicat rasul nebunesc, in valuri imposibil de imblanzit. Sper ca Dumnezeu sa ne ierte