Nu sunt jurist, dar trebuie să recunosc că mă gândesc adesea la chestiuni legate de justiție, legi, principii, drepturi etc. Una dintre ele este următoarea: am eu dreptul să încalc o lege? Spre exemplu, să zicem, legea care interzice expunerea de simboluri naziste. Din punct de vedere legal, e clar că nu am acest drept. Și totuși, nu mă poate împiedica nimeni să scot într-o zi pe geam un steag cu o svastică. Oamenii o să-l vadă, cineva o să anunțe poliția, apoi, după o vreme, mascații vor sparge ușa și mă vor umfla cu steag cu tot. După aia, voi fi dus în fața judecătorilor, care vor decide, cel mai probabil, să mă condamne conform prevederilor legii pe care am încălcat-o.