Se afișează postările cu eticheta universitari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta universitari. Afișați toate postările

luni, 30 iulie 2012

O scrisoare

A aparut o scrisoare deschisa pe tema plagiatului facut de Ponta. Semnatarii - unul si unul - sunt universitari. In opinia mea, acesti oameni apara, prin actiunea lor, onoarea mediului academic, atacat, timorat si jignit prin actiunile mizerabile ale ministrului Andronescu si ale premierului Ponta. Mai exista si oameni cu coloana vertebrala in Romania. Iata scrisoarea si lista semnatarilor.
Scrisoare deschisă
adresată Primului-Ministru al României, Victor Ponta şi Ministrului Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu
Domnule Prim-Ministru, Doamnă Ministru,
subsemnaţii, membri ai corpului didactic şi/sau de cercetare al Universităţilor din România, precum şi membri români ai corpului didactic sau de cercetare al unor instituţii de învăţământ superior din străinătate, prin prezenta dorim a vă aduce la cunoştinţă următoarele:



După mine!