duminică, 8 mai 2016

IAR și DAR în Afganistan

Văd în presă un comunicat al MApN legat de tragedia din Afganistan, unde doi militari români au murit în timpul unui exercițiu de instruire. Iată prima parte a comunicatului:
„Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani.
În urma incidentului, celor trei militari de la forţele pentru operaţii speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania.”
Dincolo de tristețea pe care mi-a provocat-o știrea în sine, m-a deranjat lipsa de profesionalism dovedită de cei din biroul de presă al MApN. Este vorba despre următoarea construcție:
„Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar starea militarului rănit este stabilă”.
Ce deducem de aici? Că sunt două evenimente puse sub semnul nefericirii: primul este moartea celor doi militari, al doilea este intrarea în stare stabilă a rănitului. E ca și cum aș spune „din păcate unul e mort iar celălalt trăiește”. Nu știu cum ajunge cineva să lucreze la biroul de presă al MApN, însă pare că principala cerință la angajare nu este stăpânirea limbii române.
Cum ar fi trebuit să fie formulată fraza cu probleme? Uite cum:
„Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, dar starea militarului rănit este stabilă”. Ca și cum aș spune: „din păcate unul e mort, dar celălalt trăiește.”

Cu alte cuvinte, una este conjuncția IAR și alta este conjuncția DAR cu sensul de ÎNSĂ. Folosirea uneia în locul celeilalte nu se poate face la nimereală, ci doar în anumite situații, printre care nu se numără și cea din comunicat.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!