Bach și velociraptorii

Ceea ce fac eu este complet inutil. Mă gândeam însă că a face lucruri inutile poate fi un răspuns la absurditatea vieţii. În plus, a face lucruri inutile şi absurde este mai mult decât a nu face niciun fel de lucruri. Dar iată că vine un moment în care constaţi că este inutil chiar şi să faci lucruri inutile. Adică viaţa rămâne la fel de absurdă, indiferent cât este de util sau de inutil ceea ce faci tu. De fapt, mi se pare o prostie fără seamăn să te pui cu viaţa şi să faci lucruri ca răspuns la ceea ce face ea.

Adevărul este că viaţa te ignoră. Dacă tu mori sau trăieşti, pentru viaţă este acelaşi lucru. Totul trăieşte o vreme şi apoi moare, doar viaţa este mereu aceeaşi. N-are nicio importanță că odată trăiau velociraptori şi azi nu mai există niciunul – viaţa e tot viaţă, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Cândva trăia Bach – azi nu mai trăieşte. S-a schimbat ceva? Nimic. Aşa încât orice reacţie ai avea tu în raport cu viaţa, orice atitudini ai încerca, pe ea o va durea fix în cur. Ăsta e singurul adevăr referitor la viaţă. 
Și atunci soluţia este să faci ce-oi face fără să te raportezi la viaţă. Viaţa e o noţiune care nici nu ar fi trebuit introdusă în lexic. Ştie câinele meu că e în viaţă? Sau delfinul, care e atât de inteligent, ştie el că există ceva care se numeşte viaţă şi care sfârşeşte prin moarte? Nici pomeneală. Toate fiinţele, cu excepția omului, trăiesc fără să ştie lucrul ăsta şi tocmai de aia nu au parte nici de ghinion, nici de nefericire, n-au treaba cu binele şi cu răul, cu urâtul şi frumosul, cu minciuna şi adevărul.