Educație românească printre gunoaie

Zilele trecute am urcat pe peretele meu de Facebook un clip în care se poate vedea un desen animat cu titlul „Un motan cât un pisoi”. Textul, în esență, spune cam așa:

„Un motan cât un pisoi
Stă pe-o ladă de gunoi
Și tot caută în el
Să găsească-un șoricel.”

După care motanul se însoară și continuă să caute în gunoi, de data asta însă „hrană pentru opt pisoi”.

O prietenă din Australia, Luminița Tudor, a comentat așa: „Mă tot întreb: oare cum ar reacționa cei din „Educatie”, de pe-aici, la: motan - golan, care caută prin gunoi (?), s-a-nsurat săracul, și alte minuni...” Este o întrebare interesantă, pe care trebuie să recunosc că nu mi-am pus-o.

Textul cântecelului pare scris de cineva care a crescut la țară, într-o gospodărie cu fel de fel de animale mișunând peste tot: pisici, câini, păsări - ceva ca în poveștile lui Creangă. În gospodăriile de felul ăsta, bineînțeles că pisicile caută mâncare prin gunoaie, paradigmă care s-a înfipt adânc în Weltanschauung-ul autorului. După ce a plecat la oraș, probabil a trăit în vreun cartier mai mărginaș de blocuri, unde gunoaiele sunt aruncate în conteinere deschise, care se umplu rapid și printre care mișună pisici, șobolani, croncani și, vai, boschetari.

În aceste condiții, autorul textului din clip nu a putut imagina altceva despre un motan decât că scurmă prin gunoaie în căutarea hranei. Un text destinat, să nu uităm, copiilor, care se vor obișnui cu ideea că e normal să trăim într-o lume în care gunoaiele stau expuse liber și prin ele își caută mâncarea prietenele noastre, pisicile. Copiii noștri nu trebuie să-și imagineze că există și alte variante - de exemplu cea în care gunoaiele nu le sunt accesibile decât gunoierilor și în care pisicile nu umblă disperate printre conteinere căutându-și hrana. 

Ne mai spune autorul că „bietul motan” s-a însurat și a făcut 8 pisoi, pe care acum se luptă să-i hrănească, evident, cu ce găsește prin gunoaie. Un model interesant, pe care copiii și-l vor însuși, perpetuându-l. Un model al mizeriei într-o țară europeană membră a Uniunii Europene. Cât despre versul „s-a-nsurat bietul motan”, el are, evident, rolul de a-i deprinde pe copii cu străvechea idee a căsătoriei ca eveniment traumatizant, bazată pe analogii de tipul nevastă-năpastă. 

Iată un caz aparent benign de anti-educație făcută copiilor noștri prin intermediul unor texte, animații, melodii, agreate de toată lumea, cu girul implicit al autorităților. Am spus „aparent benign” pentru că, în realitate, este vorba despre un caz grav. Seria de cântecele din care face parte și „Un motan cât un pisoi” se găsește pe YouTube și are, la ora la care scriu, peste 23 de milioane de vizionări. Oare de ce ne mirăm când presa ne povestește cum își bat românii nevestele și cum își lasă copiii să moară de foame, de ajung săracii de ei să fure ori să mănânce de prin gunoaie?