Educație românească printre gunoaie

Zilele trecute am urcat pe peretele meu de Facebook un clip în care se poate vedea un desen animat cu titlul „Un motan cât un pisoi”. Textul, în esență, spune cam așa:

„Un motan cât un pisoi
Stă pe-o ladă de gunoi
Și tot caută în el
Să găsească-un șoricel.”

După care motanul se însoară și continuă să caute în gunoi, de data asta însă „hrană pentru opt pisoi”.

Mașina de trăit (2)

Cum spuneam aici, o mașină de trăit consideră viața ca un proces care poate fi controlat prin proceduri stabilite de mașinile de trăit care au lucrat la această chestiune. Mașina de trăit deplasează accentul de pe procesul în sine pe procedura de reglementare. Ea nu-și poate reprezenta procesul în absența procedurilor. Viața pentru aceste ființe este un râu, dar nu unul care curge liber pe unde vrea el, ci unul regularizat: malurile sunt întărite, cursul este din loc în loc modificat, pe fund nu sunt pietre sau trunchiuri de copaci, astfel încât poți intra în apă (coborând trepte special amenajate, desigur) fără niciun risc de a te lovi și a te îneca.

Spleen

Din nou senzatie de neinlaturat ca sunt un dinozaur care nu-si are locul nicaieri. De data asta, a fost un motan mare, negru si indolent cel care mi-a amintit. Am ajuns acasa si, in timp ce manevram masina, l-am vazut: mergea printre flori, agale si molatec, indreptandu-se catre gardul vecinului. In secunda in care l-am observat, mi-am spus "repede, s-o chem pe Maria". Oh, my God! De ce s-o chem pe Maria? Gata, anii aceia s-au dus. Un motan mare si negru nu e decat un motan mare si negru. Nu e nici un motan fermecat, nici un motan care vine la noi pentru Maria, nu e un motan bun, nici unul rau. S-au dus anii aia. Acum e vremea unghiilor facute, a pantofiorilor transformati in pantofi, a cutiilor cu farduri si a posterelor cu idoli atarnate pe pereti. E vremea aceea frumoasa pe care eu am uitat-o, vremea adolescentei.

Secretul plăcintei cu mere

Puţină lume în ziua de azi mai ţine cont, atunci când prepară o prăjitură, o plăcintă, o supă, o tocană, de altceva decât de cantităţile ingredientelor şi de timpii de preparare. Din cauza asta, mâncarea iese de multe ori fadă, sau "este foarte bună, dar nu ştiu ce-i lipseşte". Va spun eu astăzi ce-i lipseşte plăcintei cu mere pentru a fi desăvârşită. 

In studio

Dupa ce am plecat din satul Pestera, am luat-o catre Bucuresti, pentru inregistrarea CD-ului meu cu povesti. Toata combinatia a fost aranjata de Ilie Stoian, vechiul meu amic, care este, ca sa zic asa, in bransa. El va compune muzica, el a gasit studioul de inregistrari, tot el mi-a recomandat-o pe Irina Cojar, actrita la National, care a citit povestile. Sunt convins ca o sa iasa ceva deosebit.

Irina intorcand pagina