Au fost nişte oameni şi aveau un băiat, îl chema Mediaş.
Copilul cela era de mic dezmierdat şi nu-l puneau părinţii la nimică. De atunci, de la copilul acela
au luat părinţii învăţătură, ca să deie frică la copii pînă sînt mici, căci,
dacă sînt mari, nu ascultă. Băiatul acela, cînd era de 7 ani, a mers în grădină
şi a rupt un băţ, un ciomag de măr; l-a adus acasă şi l-a pus în pod. Cînd era
acuma flecău mare, părinţii îl probozeau că de ce a făcut ceea şi ceea şi de ce
nu lucrează, da el a mers în pod, a luat
măciuca şi i-a omorît; apoi a pornit cu ciomagul în spate în pădure şi s-a
făcut hoţ, prindea oamenii, îi ucidea şi le lua avutul. În pădure a prins şi o femeie şi ş-a făcut-o femeia lui, cu
care a avut 2 copii de gemene.
Maica Domnului de abia născuse pe Domnul Hristos,
trece pe acolo şi să opreşte peste noapte să doarmă acolo. Femeia, cum a
văzut-o, s-a spăriat. „Du-te de aice, femeie, că am un barbat rău, că pe cine
vede omoară”. „Eu nu mă tem, zice Maica Domnului, că mă va omorî.” Dar pînă atunci copiii nu se scăldau
şi copiii femeiei de casă erau tot trupul o rană. Maica Domnului a cerut o
albiuţă, să-şi scalde copilul ei. Dacă a văzut femeia, ş-a vîrît după Domnul
Hristos şi pe copiii săi şi i-a scos curaţi, sănătoşi.
Pe acel mai mare, Domnul Hristos l-a luat de
ajutor, apostol; şi cînd a fost să facă cina cea de taină, i-a dat 3 arginţi să
cumpere pîne. El a mers în tîrg, a mîncat şi a băut paralele şi amu nu avea cu
ce cumpără. (De aceea omul, cînd merge la iarmaroc, mai întăi să-şi facă
interesul lui, să cumpere, să vîndă, şi apoi să se puie la băut şi la mîncat.)
A luat şi l-a vîndut pe Domnul Hristos pentru 3 arginţi, la jidani, şi a
cumpărat ce a trebuit. Apoi sara, la cină, l-a şters pe Domnul Hristos pe
picioare şi jidanii l-au cunoscut şi l-au luat să-l muncească.
Mediaş bătrînul a ucis mulţi ani oameni. Odată a
prins un preot ş-a vrut să-l omoare, dar preotul i-a spus că mai bine să se
lase să-l spovăduiască şi să-i dea canon pentru iertarea păcatelor, căci e
bătrîn şi-i vine vremea să moară. Mediaş, de spovedanie şi de cele ce-i spunea
preotul, nu ştia, l-a ascultat şi s-a spovăduit. Preotul îi spuse că băţul
acela de măr, cu care a ucis, să-l înfigă în pămînt şi să care apă cu gura, pe
coate şi pe genunchi, să-l ude, pînă
va înfrunzi şi va face mere.
Mediaş l-a ascultat. Mărul a slobozit frunze şi a făcut
mere. La un timp, trece preotul acela cu trăsura pe aproape şi-i vine mirosul
de la mere. Trimite pe vizitiu să vadă de sînt undeva, în adevăr. Acu Mediaş
era bătrîn tare, cămeşă nu mai avea pe trup şi păr crescuse
pe el. Vizitiul, văzîndu-l, s-a spăriat şi a mers de
a spus stăpînului său. Preotul ş-a adus aminte şi, văzîndu-l, l-a cunoscut. I-a zis să se scoale, dar nu putea.
„Scutură dar, cum poţi, mărul!” El a scuturat. Toate merele au picat, numai 2
nu. Toate păcatele îi erau iertate, pe cîţi oameni i-a fost omorît, numai
pentru tată şi mamă n-a fost iertat. L-a mai spovăduit o dată şi i-a zis să mai
scuture. Au picat şi acelea. Acum era deplin iertat şi îndată s-a răsipit ca
colbul înaintea preotului.
Elena Niculiță-Voronca, „Datinile și obiceiurile poporului român”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu