Stau la masa din bucătărie, cu cafeaua în față. Altceva nu am - n-am pregătit nimic pentru ziua de azi. Ce dacă e Crăciunul? N-am ținut post, n-am mers la biserică, n-am făcut fapte bune, cât despre gânduri, nu știu câtă lume ar suporta să mi le afle chiar și pe cele mai nevinovate. Și atunci de ce să mă fi pregătit? Pentru o zi ca oricare alta? Pentru o zi cum au mai fost atâtea și care, în trecerea lor spre uitare, nu au schimbat nimic din mersul meu către starea de azi?
Până în urmă cu câțiva ani tot mai simțeam nevoia să marchez momentul. Chiar am ținut o dată postul în totalitate, patruzeci de zile, m-am dus la slujbe și m-am rugat să fie bine. Dar n-a fost. Niciodată nu a apărut vreo lumină miraculoasă, nu am auzit vreun înger susurându-mi la ureche, așa că am fost, în cele din urmă, nevoit să hotărăsc eu însumi că anumite lucruri care mi s-au întâmplat sunt din categoria „minuni”. De exemplu nașterea fetiței mele, Maria. Dar, în sensul cel mai general, orice naștere este miraculoasă, așa încât am decis că nașterea Mariei este o minune într-un sens special, cum ar fi prefacerea apei în vin. Adică eu n-aș fi avut, în mod normal, copii niciodată, indiferent ce metode aș fi încercat, dar iată, cu ajutorul unei minuni făcute de Dumnezeu în bunătatea lui, a venit pe lume Maria. Și asta doar așa, fără nicio explicație, pentru că nu m-am rugat, nu am mers la biserică, nu am dat de pomană, ba încă am comis fel de fel de blestemății. În vreme ce alții, care sunt modele de pioșenie și curăție sufletească, nu reușesc să respecte porunca lui Dumnezeu „Creșteți și vă înmulțiți”.
Acum trei ani, pe când locuiam într-o odăiță dostoievskiană din marginea Câmpinei, mi-am luat de la magazinul din colț niște carne și am fript-o pe reșou. Am luat și niște vin, am cules de printr-o curte o creangă de molid și am pus pe ea niște vată. Și am ascultat colinde. Atunci a fost momentul în care mi s-a acrit de Hrușcă.
Iar acum nu am mai luat nimic. Nici măcar un pumn de ace de brad. La ce bun? Locuiesc în condiții mult mai bune, am un job, apare, când și când, cineva care se interesează de mine, ba chiar mi se întâmplă să fiu lăudat, dar astea toate nu mai pot modifica nimic. Așa că stau și citesc pe monitorul laptopului povești frumoase cu copii salvați de la moarte de câinele credincios, cu bolnavi care zâmbesc îngerește în toiul durerilor, cu Moș Crăciun care apare când au zburat toate speranțele și îmi vine să râd. Între timp, pe Facebook curg urările: „Crăciun cu bucuria darului dumnezeiesc în suflet”, „Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou să vă aducă tot ce-i mai bun pe lume, multă iubire, fericire şi prosperitate”, „Fie ca sărbătorile de iarnă să vă aducă bucuria Crăciunului prin speranţă, spiritul Crăciunului prin pace, emoţia Crăciunului prin dragoste”. Clonc, clonc, clonc, mesaj după mesaj, nici măcar destinate mie personal, ci mass-messages, trimise listelor de prieteni virtuali. Pentru așa ceva nu-mi trebuie nici tobă, nici salată de boeuf, nici brad împodobit. Îmi ajunge ibricul cu Jacobs. Afară, între blocuri, niște indivizi costumați grotesc, saltă pe loc, bat într-o tobă și strigă: „ța ța ța”, „ța ța ța”. Doar e Crăciunul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu