luni, 20 ianuarie 2020

De ce nu se reformează educația în România

Ultimul scandal legat de educație are ca subiect tăbărârea de către ministrul Anisie peste o educatoare dintr-un sat ialomițean, în timpul orei, pentru că doamna ministru o auzea de pe hol cum zbiară la bieții copii. Anisie a ascultat o vreme la ușă, apoi a deschis-o cu o mișcare violentă, s-a proptit în fața învățătoarei și s-a răstit la ea: „sunt ministrul învățământului”. Biata educatoare a făcut pe dumneaei de spaimă și n-a știut ce să mai îngaime. Apoi Anisie i-a ținut o prelegere despre ce și cum ar trebui făcut ca procesul de învățământ să fie unul corect și de succes.
La pasul doi, presa i-a sărit pe bună dreptate în cap doamnei ministru: așa ceva nu se face. Pesediștii mari și mici au lansat valul de răgete cu care sunt obișnuiți, arătând cu degetul către liberali: „iată ce fac oamenii lui Orban, de aia au fost votați?” Doamna Anisie a așteptat o vreme ca să vadă dacă scandalul se stinge sau nu de la sine și, constatând că de fapt el se amplifică, a ieșit cu scuze: Nu am fost în acea școală pentru doamna învățătoare, dar sunt un om căruia chiar îi pasă de copii, elevii mei pot depune mărturie. Aș fi vrut să fiu mai calmă în acea interacțiune și este regretabil că, pentru moment, nu am fost atentă la prezența presei și expunerea copiilor, lucru pentru care îmi pare rău.
Mă încumet să fac niște pronosticuri.
      1.       PSD și vectorii roșii de pe toate palierele vor continua s-o atace pe Anisie
      2.       Anisie va demisiona sau va fi retrasă
3.      Învățătoarea Costache de la Școala din Frumușica, comuna Axintele, județul Ialomița, cea la care Monica Anisie s-a stropșit în văzul întregii țări, va candida pe listele PSD și va deveni minim consilier județean.
În continuare, voi încerca să răspund la o întrebare elementară: chiar nu au liberalii de unde lua, pentru poziția de ministru al educației, un profesor care să nu o facă de oaie la prima ieșire în public? Chiar nu găsesc pe cineva care să nu se creadă Harun al Rashid de îndată ce este numit într-o asemenea funcție importantă? Să fie toți ministeriabilii liberali niște Anete Spornic și Suzane Gâdea vopsite în culori europene?
Răspunsul meu este: DA, aceștia sunt și vor mai fi încă multă vreme oamenii pe care partidele îi vor putea propune pentru a fi miniștri ai educației. Iată de ce cred asta.
De 30 de ani încoace, învățământul românesc a stat sub semnul dezastrului promovat de oamenii aduși la putere de Ion Iliescu și, ulterior, de către cei care se prezentau ca fiind altceva decât Ion Iliescu, în realitate fiind tot de-ai lui. Singurii care au fost altfel, e vorba de Miclea și Funeriu, au făcut puțină reformă, atât cât au fost lăsați și dacă e ceva pozitiv în învățământul actual, lor li se datorează.
Sistemul politic nășit de Iliescu a fost unul orientat către menținerea puterii prin orice mijloace și așa a rămas până în ziua de azi. Oamenii care sunt unși de partide în fotoliile de miniștri nu au ca sarcină administrarea eficientă a sănătății, finanțelor, învățământului etc ci perpetuarea la putere a celor care i-au numit. Un ministru nu e preocupat de reformă reală, de bunul mers al treburilor în zona pe care o păstorește, ci, în primul rând, de plantarea oamenilor de la partid în toate funcțiile mai mari sau mai mici plătite de la buget. Ministrul nu trebuie să fie un inovator, un om deschis, orientat către progres, ci un individ care se pricepe să zugrăvească în culori sumbre ceea ce a făcut ministrul dinainte (asta dacă nu cumva a fost din același partid) și să promită lucruri mirobolante pentru mandatul lui. Ministrul trebuie să vină în fața camerelor de luat vederi și să arate că are răspuns la absolut orice fel de problemă. Acest mecanism mizerabil a funcționat din 1990 și până azi, iar el nu putea fi susținut decât cu oameni care nu știu și nu sunt interesați să reformeze, în schimb știu să mintă frumos.
Nimeni nu s-a ocupat până azi de școlirea unor reformiști adevărați care să fie capabili să pună pe roate educația. Cum ar fi fost ca din 90 până acum să fi avut trei miniștri ai educației mari și lați, care să nu aibă nicio treabă cu partidele și care să construiască un sistem de învățământ modern și eficient? De ce a trebuit să avem în treizeci de ani treizeci de miniștri ai educației, care mai de care mai plin de idei năstrușnice, printre ei găsindu-se inclusiv plagiatori și incompetenți? Circulă pe net istorioara cu Regele Carol care, când se schimba câte un guvern, îi spunea noului premier: „Pune d-ta pe cine vrei, unde vrei. Dar, la Externe pune pe cineva cu doctoratul la Sorbona. E vorba de prestigiul ţării. Iar la învăţământ, lasă-l pe Spiru Haret, fiindcă acolo e viitorul ţării“. De ce regele putea gândi așa și marii patrioți Iliescu, Băsescu și Iohannis nu? Iohannis, om școlit, vorbitor de limbi străine, profesor la bază, de ce nu-i cere lui Orban să caute un ministru al educației cu formație europeană, pe care să-l lase să reformeze cu adevărat sistemul? Răspunsul este întristător de simplu: pentru că nici liberalii nu au de unde scoate un asemenea om, exact cum nu avea nici PSD de unde să-l ia. Ei nu concep să numească pe o poziție înaltă oameni care pot produce schimbarea. Oamenii pe care-i numesc trebuie să fie membri ai partidului, aleși dintre cei care au mai avut funcții prin minister, ori au condus vreun institut, ori au fost decani, rectori, directori sau inspectori. Acești oameni sunt cu toții dedicați partidului și nu școlii. Și când primesc funcțiile devin dintr-odată atât de importanți încât își permit lucruri pe care, aflați în poziții mai umile le-ar condamna. De aceea zic eu că Anisie s-a crezut Harun Al Rashid, pentru că în mintea ei nu i s-a dat, împreună cu funcția de ministru, o responsabilitate uriașă, ci i s-a dat o putere uriașă. Câți dintre miniștrii pe care i-a avut învățământul românesc au fost animați de dorința de a face schimbările importante de care are nevoie educația? Care au fost ei? Liviu Maior? Andronescu? Hărdău? Liviu Pop? Athanasiu? Câmpeanu? Dumitru? Adrian Curaj? Adomniței? Cu toții au fost puși acolo pentru menținerea sistemului și nu pentru reformarea lui. Iar acum, odată cu marea gălăgie națională prilejuită de căderea PSD și ridicarea PNL, scenariul s-a repetat: în fruntea educației a fost pusă o membră PNL, profesoară la bază, din al cărei CV afli că a fost, începând cu 2005, numai prin structuri: director, inspector, consilier, secretar de stat și altele. Adică un om deprins să aibă puterea și să dea dispoziții. Și care, cu primul prilej, a făcut-o, în mod natural, de oaie.
Raul S. Baz - Editorial apărut în publicația „Știrile Pro Prahova” din Ploiești pe data de 20.01.2020


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!