WERNER VON NUSSBAUM: „Fabrica de ceasuri“ — Ce a contribuit
oare la succesul extraordinar al romanului de faţă? Greu de răspuns. Fapt cert
este că nimic nu se ridică la înălţimea artei. Un industriaş din Republica
Dominicană îşi transformă, la începutul secolului, fabrica de maşini de cusut
într-o mare uzină de ceasornice. În lipsa concurenţei, industriaşul plasează pe
piaţa sudamericană cantităţi mari de produse, de la pendulele de tip „Dom gong“
şi „Cathédrale“, pînă la cesuleţul de mînă cu lichid de frînă. Cu o calificare
nu prea bună, nedispunînd de materiale de calitate, muncitorii construiesc
mecanisme deplorabile, dar ele se vînd, aducînd venituri fabuloase patronului.
Zadarnic se plîng beneficiarii că ceasul de mînă o ia înainte cu trei sferturi
de oră la douăzeci şi patru de ore; nu demonstrează nimic nici procesul în care
sînt aduse ca probe ornice cu arcurile sărite, cu cadranele crăpate. Un martor
se plînge că plesnirea unui arc, grosolan lucrat, a bubuit ca o explozie. Un
argentinean şi-a rănit mîna în sticla neşlefuită a ceasornicului de buzunar. În
fine, o venerabilă englezoaică, în vizită de studii în America, cumpărîndu-şi
un ceas-brăţară, a avut surpriza de a-l vedea cum rugineşte în mai puţin de
două zile. Totul este zadarnic, procesele sînt repede clasate, martorii
ameninţaţi, intimidaţi, plătiţi. Scandalurile de presă sînt, de asemenea,
înăbuşite. Afacerile îşi continuă cursul, de la un timp nimeni nu se mai plînge.
Aici autorul notează două fraze pe care nu le-am putut descifra.
Marea şi neîntrecut de sensibila Bursă din Londra este locul
istoric în care interesele ilustrului producător de ceasornice din Republica
Dominicană se întîlnesc şi se armonizează cu cele ale Italiei. Tranzacţia se
încheie, se dă o masă la primăria unei suburbii londoneze, se aduce fabrica la
Milano. Guvernul decretează ceasornicul obiect italian reprezentativ, ameninţă
cu pedepse foarte grave pe cei cărora le-ar trece prin minte să ponegrească, să
analizeze, să aducă vorba despre calităţile ceasornicelor. Vechile turnuri
primesc ornice noi tip „Standard“, uzinele, birourile, se reechipează. Străinii
sînt obligaţi să-şi lase la vamă propriile aparate şi să se folosească de cele
publice. Italia prosperă.
Un întreg capitol al cărţii se opreşte asupra vieţii unui
oraş din Piemont, descriind repercursiunile măsurilor guvernamentale. Ritmul
citadin de activitate a crescut simţitor, ca urmare a sentimentului fiecăruia
că se află în întîrziere (în general ceasurile dominicane o iau înainte);
tonusul vital s-a ridicat, efect al hiperexcitabilităţii; neliniştea produsă de
nenumăratele pene ale marilor orologii, de goana limbilor indicatoare pe
cadran, de ţăcănitul violent, prost ascuns al ceasurilor a sporit ritmul
tranzacţiilor comerciale, îndeosebi en gros; mii de turişti din lumea întreagă,
mai cu seamă americani, pasionaţi de contrastul dintre monumentele artei
romane, etern îngheţate în timp, şi mişcarea nervoasă a străzii, au dat năvală
în Italia, umplînd tezaurul naţional cu dolari forte.
Mai puţin interesant, episodul în care un profesor este
exasperat de ceasornicul său de mînă, foarte capricios în indicaţiile sale. Cum
era miop şi nu se putea servi de marile ornice, profesorul se bizuia aproape
exclusiv pe ceasul său şi nu-1 supăra atît că o lua înainte, că hîrîia la
sferturile de oră, că limbile i se înţepeneau adesea, cît mai cu seamă faptul
că trebuia, conform indicaţiilor tehnice ale fabricii, să-l întoarcă de 16 ori
pe zi, prima dată din sfert în sfert de oră, apoi mereu mai rar. Episodul este,
de altfel, lăsat în suspensie, nu se înţelege clar dacă profesorul a emigrat în
Australia din cauza ceasului sau în urma pierderii fiicei sale într-un tragic
accident de tren. (Editura „Messina“, Torino-Messina, 1929)
Mircea Horia Simionescu - Ingeniosul bine temperat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu