În zilele de post evreiesc, pe care le respectă cu sfinţenie (supunându-se chinului foamei, dar mai ales celui al setei, căci în sete el identifică forma corporală a rugăciunii), Zacharias Lichter citeşte din Vechiul Testament. Partea la care revine cel mai des este Cartea lui Iov, din care cunoaşte întinse fragmente pe dinafară şi pe care o comentează cu accente de aspră fervoare. Iov este primul erou tragic al umanităţii – spune Zacharias Lichter; şi singurul care a putut să ducă tragicul până la capăt: căci a descoperit miezul absurd, şi necesar în acelaşi timp, al suferinţei. Dialogul rigorii şi al inocenţei cu flacăra distrugătoare a purităţii e, de altfel, unica situaţie fundamental tragică: tot restul – tristă bâjbâială.