Una din marile aberaţii ale gândirii de tip comunistoid este cea a minimalizării defectelor prin raportare la calităţi (imaginare, de altfel). Am cunoscut fel de fel de dihănii patibulare de-a lungul anilor lui Ceauşescu, primari, prim secretari, miliţieni, directori, sindicalişti, activişti de partid, cu toţii nişte umflaţi lipsiţi de orice urmă de cultură, desensibilizaţi până la atrofie, care nu vorbeau ci lătrau, gata în orice moment de orice samavolnicie, dar care, vezi Doamne, erau, în fond, nişte sufletişti. Şi, desigur, fiind sufletişti, trebuia să le suportăm comportamentul de oameni ai cavernelor.
