Cazul Boureanu și pitecantropii mileniului III

Cazul Boureanu - fostul deputat care își maltratează copilul de 15 ani - este deosebit de interesant prin reacțiile pe care le stârnește. Mulți oameni normali consideră că Boureanu este de condamnat, pentru că violența asupra copiilor nu poate fi acceptată. Alții, însă, sunt atrași mai degrabă de varianta în care individul face exact ceea ce trebuie, pentru că fata lui este o individă nestăpânită, care a plecat pe un drum greșit etc. Opiniile lor se pot grupa sub sigla „da, dar”.

Un model: pitecantropul sufletist

Una din marile aberaţii ale gândirii de tip comunistoid este cea a minimalizării defectelor prin raportare la calităţi (imaginare, de altfel). Am cunoscut fel de fel de dihănii patibulare de-a lungul anilor lui Ceauşescu, primari, prim secretari, miliţieni, directori, sindicalişti, activişti de partid, cu toţii nişte umflaţi lipsiţi de orice urmă de cultură, desensibilizaţi până la atrofie, care nu vorbeau ci lătrau, gata în orice moment de orice samavolnicie, dar care, vezi Doamne, erau, în fond, nişte sufletişti. Şi, desigur, fiind sufletişti, trebuia să le suportăm comportamentul de oameni ai cavernelor.

Marea răscolire

În județul X, unul dintre capii poliției este o brută neevoluată, un fel de om al cavernelor, care comite infracțiune după infracțiune: bate oameni, conduce beat rangă, accidentează pietoni, șantajează bătrâni etc, etc. Din când în când e prins și chiar filmat. Fiecare scandal în parte este mușamalizat. Când nu se poate altfel, pitecantropul este retrogradat, dar de îndată ce scandalul este dat uitării, este pus înapoi în funcția lui, unde își continuă activitatea de bestie subumană: în afară de tot ce făcea până atunci, trece la chestii și mai grave - violuri în grup cu perversiuni etc.