Mă uitam pe un site de cărţi, unde fel de fel de oameni fac clasamente, prezintă liste de titluri, ori solicită cărţi cu împrumut. Mi-au căzut ochii, din întâmplare peste un titlu: „Drum bun, cireşari” şi, brusc, mi s-a strâns inima: oh, Doamne, cât de multă tristeţe am resimţit eu întotdeauna în acest titlu! Pentru că acel „Drum bun” însemna, în fond, sfârşitul. „Drum bun”, dar nu într-o nouă aventură, ci spre o lume în care aventura nu-şi mai avea locul. Trăisem cu toată fiinţa mea întâmplările din cele cinci volume, de parcă aş fi fost unul dintre cireşari. Şi acum, trebuia să le urez drum bun într-o altfel de viaţă, una care avea să se desfăşoare departe de mine, la care nu o să mai pot avea acces... Cireşarii se vor despărţi, fiecare va merge pe calea lui, adio castele cu fete în alb, adio aripi de zăpadă... Oh, cât de trist mi se părea lucrul asta...
