Urcând pe Schiori

Era întuneric, ningea şi doar două becuri erau aprinse pe stâlpi, suficient cât să văd pe unde merg. Urcam pe Strada Schiorilor din Sinaia şi, la un metru în urmă, venea fostul meu coleg de generală Costaș, care peste ani avea să primească supranumele “Putere”. Eram bine îmbrăcat, nu îmi era frig, doar fulgii mă cam deranjau, mari şi apoşi ca niciodată. De sus, din Furnica, veneau oameni veseli, care se duceau în oraş. Cu mulţi mă salutam, pentru că aşa-i în oraşul mic, îi ştii pe cei mai mulţi şi ei te ştiu pe ţine.