Catolicii fac cozonacii maine. Ortodocsii sambata viitoare. Si pentru unii si pentru ceilalti, pun aici o reteta de cozonaci pe care o am de la Daniela Donu, care, la randul ei, o are de la fata Mariei Lataretu. Recomand cu caldura aceasta reteta. Sper sa mananc si eu de de sarbatoarea Pastelui. Uite reteta, pentru doi cozonaci:
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
Se afișează postările cu eticheta Daniela Donu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Daniela Donu. Afișați toate postările
vineri, 6 aprilie 2012
joi, 5 aprilie 2012
Inca o poveste a copilei Daniela Donu
Fetiţa
si căţelusul
A fost odată ca
niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar
povesti.
A fost odată o
fetiţă pe care ochema Ana-Maria, avea părul bălai şi ochii albaştri, precum
seninul cerului.
Ana - Maria avea
o prietenă pe care o chema Miruna; aceasta avea părul negru ca pana corbului şi
ochii negri ca murele.
Şi într-o zi, pe
când se jucau cu alte fetiţe, Miruna (fiind foarte invidioasă pe Ana – Maria
pentru că aceasta era o fetită cuminte, ascultătoare, îşi iubea părinţii şi,
mai ales, era iubită de toată lumea) a spus celorlalte fetiţe să nu se mai
joace cu Ana – Maria pe motiv că nu ştie bine regulile jocului, ceea ce
bineînţeles că nu era adevărat. În zadar a încercat Ana – Maria să le convingă
pe fetiţe că nu e adevărat ceea ce aud, căci ele au ascultat de Miruna, mai
ales că aceasta le servise cu tablete de ciocolată înfăşurate în diverse hârtii
colorate.
joi, 15 martie 2012
O poveste a Danielei Donu de pe cand era copila
Broscuţa cea mică
A fost odată ca niciodată, pe când bivoliţa mergea pe frânghie şi măgarul stătea în colivie. Pe acele vremuri trăia într-un lac de la marginea unei păduri, o mică broscuţă. Era cea mai mică broscuţă de pe lac. Ea nu avea pe nimeni, nici părinţi, nici fraţi sau surori, nici prieteni. Era tare necăjită din pricina asta, nimeni nu o băga în seamă şi cât era ziulica de mare se plimba de colo colo în căutarea unei făpturi căreia să-i împărtăşească amarul ce-l avea.
A fost odată ca niciodată, pe când bivoliţa mergea pe frânghie şi măgarul stătea în colivie. Pe acele vremuri trăia într-un lac de la marginea unei păduri, o mică broscuţă. Era cea mai mică broscuţă de pe lac. Ea nu avea pe nimeni, nici părinţi, nici fraţi sau surori, nici prieteni. Era tare necăjită din pricina asta, nimeni nu o băga în seamă şi cât era ziulica de mare se plimba de colo colo în căutarea unei făpturi căreia să-i împărtăşească amarul ce-l avea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)