Voinicul cel cu cartea in mana nascut
A fost odata ca niciodata ca daca nu ar fi fost nu s-ar fi povestit.
A fost odata o baba si un unchias. Ei pana la vreme
de batranete nu avura nici un copil. Ce nu facura? Ce nu dresera? Si ca sa aiba
si ei macar o miarta de copil, nici cat. Ba mersera pe la descantatoare, ba pe
la mesteri vrajitori, ba pe la cititori de stele si ca sa ramaie baba grea,
nici gand n-avea. Ajunsi la vreme de batranete, incepura a se ingrijura.
- Ce ne facem noi, babo, zise intr-o zi unchiasul,
de vom ajunge niscaiva zile de neputinta ori de nevoie?
Tu stii ca am facut tot ce mi-a stat prin putinta,
si ca sa ne dea Dumnezeu si noua un copilas, care sa fie toiagul batranetelor
noastre, nu s-a indurat.
- De, unchias, cine e de vina? Tu stii ca am umblat
si crucis si curmezis pe la mesterese, pe la vraci, am facut tot ce m-au
invatat unii si altii, si ca sa avem si noi o mangaiere pentru pardalnicele de
batranete, ca grele mai sunt, a fost peste poate.
- Ia, sa apucam noi doi in doua parti, sa ne ducem
unde ne-o lumina Dumnezeu, caci tot degeaba stam noi la un loc amandoi, doua
nevoi.
