Leul, cămila şi vulpoiul
Un leu hăituia o
cămilă pe firul văii. Aproape că o şi ajunsese din urmă şi, cu ochi pofticioşi,
se şi vedea stăpân pe un prânz sigur şi gustos. Părea absolut cu neputinţă ca
prada să-i scape, căci, în faţa lor, vânător şi vânat tocmai au zărit o
prăpastie adâncă, de-a curmezişul cărării. Dar cămila cea sprintenă, adunându-şi
puterile, a zburat ca săgeata din arc peste hău şi a ajuns liniştită pe stânca
de pe malul celălalt.
