Unul din locurile noastre preferate de joacă era „La teren”. Era vorba de un tăpşan înalt, situat oarecum vizavi de intrarea pe drumul Peleşului, plat, încadrat de fagi, pe care jucam noi fotbal sau tenis cu piciorul. Între doi dintre copacii ăia era o bară metalică, folosită de cei care locuiau în casele învecinate ca suport pentru bătut covoarele. În privinţa noastră, însă, era instrumentul ideal pentru diverse acrobaţii, unele destul de periculoase. De obicei însă, ne atârnam cu capul în jos, făceam tracțiuni ori pur şi simplu ne luptam între noi pentru cucerirea spaţiului dintre copaci şi ocuparea barei. Uite:
