Concert
De cîteva clipe inginerul Dallasia simţea că-l
deranjează ceva prin somn. Îi răsunau în cap ecouri ciudate, rezonanţe,
acorduri; acorduri ca de pian. Se trezi şi, după lumina slabă, înţelese că era
mult mai devreme ca de obicei. Alături de el soţia, aşezată pe pat, numai
pe jumătate, cu pleoapele lăsate şi cu mătăniile împletite pe degete, mişca
buzele în tăcere.
Într-o cameră depărtată, acorduri adevărate de pian se
succedau lent, amplu, cu dezacorduri frecvente, arpegii, pauze, ca nişte
încercări repetate de a fixa anumite note în octavă, cînd foarte jos, cînd
foarte sus.
— Aţi înnebunit? spuse inginerul foarte iritat
soţiei. Chemaţi acordorul la ora asta!? E şase!
Doamna Dallasia ridică o clipă ochii spre tavan pentru
a cere lui Dumnezeu învoirea de a întrerupe rugăciunea, apoi se întoarse spre
soţ :
— E Laura care repetă La Cathedrale engloutie. Nu
auzi orga, cîntecele călugărilor, apele care se despart? Ştii bine că azi are
concert.
