Printr-o întâmplare, am reuşit să găsesc scanate şi urcate undeva de un anonim, ilustraţiile din Muc cel Mic de Wilhelm Hauff - ediţia din 1962. Nu am cum să mai ştiu în ce an am citit eu cartea asta, însă pot să spun că ilustraţiile m-au îngrozit cumplit. Ceva în ele mi se părea atât de îngrozitor, încât de câte ori le priveam simţeam senzaţia aia teribilă pe care nu pot s-o descriu nicicum. După ani şi ani, când eram deja adolescent, am regăsit cartea şi am privit ilustraţiile: senzaţia a revenit, intactă.
Aseară târziu, am descărcat pozele şi le-am privit îndelung. Doamne, cât îmi sunt de familiare! Însă efectul acela, spaima de copil, a dispărut. N-aş sputea spune că mă lasă indiferent, e ceva care parcă stă să iasă, nu ştiu cum să mă exprim. Poate, dacă aş avea cartea tipărită, s-ar produce un declic şi aş redeveni copil. Nu sunt sigur că aş vrea aşa ceva. Mă gândesc, însă, că ar fi interesant să mă duc la un psiholog bun cu ilustraţiile astea şi să-l întreb: doctore, ce se ascunde aici?
Aseară târziu, am descărcat pozele şi le-am privit îndelung. Doamne, cât îmi sunt de familiare! Însă efectul acela, spaima de copil, a dispărut. N-aş sputea spune că mă lasă indiferent, e ceva care parcă stă să iasă, nu ştiu cum să mă exprim. Poate, dacă aş avea cartea tipărită, s-ar produce un declic şi aş redeveni copil. Nu sunt sigur că aş vrea aşa ceva. Mă gândesc, însă, că ar fi interesant să mă duc la un psiholog bun cu ilustraţiile astea şi să-l întreb: doctore, ce se ascunde aici?
