Azi e ziua în care, acum 103 ani, s-a născut Elia Kazan. Un regizor important, de origine greacă (numele lui real era Kazanjoglu). Cred că oamenii se mai uită și azi la „Un tramvai numit dorință” sau la „East of Eden”. Pentru mine, însă, numele lui este legat ombilical de filmul „Splendoare în iarbă”.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
Se afișează postările cu eticheta Splendoare in iarba. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Splendoare in iarba. Afișați toate postările
vineri, 7 septembrie 2012
marți, 28 iunie 2011
Interdicții criminale
Mi-am pus Che Sara cu Jose Feliciano, am închis ochii şi am ajuns în Sinaia anilor 70. Mă văd în holul cinematografului, aşteptând să se termine filmul, să iasă lumea şi să mă duc înăuntru, pentru următoarea proiecţie. Mergeam regulat la cinematograf, îmi plăcea mult să văd filme. Ştiam că dacă pierd unul nu-i bai, vine din nou peste câteva luni. Pe atunci nu era nicio lansare, nu făcea nimeni promovare, pur şi simplu treceai pe lângă cinematograf şi te uitai pe afiş. Aveai întotdeauna de ales între două filme, unul rula în sala A, celălalt în sala B. A era în partea stângă. Prima proiecţie la A era la 15:30, adică trei jumate, cum ziceam noi, iar ultima era la 19:30. La B, prima era la 16, ultima la 20. După o vreme, îmi amintesc că introduseseră şi un matineu, de la 10, dar ca să mă duc trebuia să chiulesc de la şcoală.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)