Dezingradirea

Imi spune o prietena ca pentru a comenta ceva la mine pe blog trebuie sa introduca de fiecare data un cod si ca el arata ca naiba etc. Foarte frumos - m-am gandit. Uite ce forma de ingradire a libertatii de exprimare am instituit eu pe blog: nu oricine poate sa comenteze, ci numai cei care trec de filtrul ala. Cine vrea sa treaca de filtru trebuie sa piarda cateva secunde in plus, trebuie sa fie un om rabdator, pentru ca de multe ori codul se tasteaza gresit, trebuie sa nu se enerveze, sa inteleaga ca asupra blogului meu s-ar putea napusti o sumedenie de roboti care sa posteze reclame la Viagra si poze cu Thomas Beecham in puta goala. 

In spatele tabloului

Plecând de la o zicere glumeaţă a marelui dirijor Sir Thomas Beecham, am căutat nişte muzică pentru clavecin şi am găsit sonatele lui Scarlatti, urcate frumos pe You Tube de un împătimit al muzicii Barocului. Nu pot spune că mă omor după clavecin, n-aş fi căutat aceste sonate, dacă nu mi-ar fi stârnit imaginaţia Sir Beecham cu glumiţa lui: "Clavecinul sună ca două schelete care fac sex pe un acoperiş din fier forjat." Am pornit clipul şi, după câteva secunde, mi-am dat seama că imaginea pe care curge muzica mă atrage într-un fel deosebit. Uite-o: