Un alt SF al lui Vasil Raikov

Cristalele vorbitoare

Doctorul Luns stătea aplecat deasupra biroului vechi şi scria. Avea un păr cărunt şi rar, care se străduia zadarnic sa-i ascundă creştetul chel. Umerii lui slabi şi aduşi, înfăşuraţi într-un halat ponosit, trădau neputinţă şi o oboseală neîndurătoare. Degetele mîinii subţiri erau descărnate, cu falangele mari şi cu multe pete galbene de pe urma arsurilor cu acid azotic. Aceste degete mişcau nervos creionul pe foaia albă, acoperind-o cu lungi coloane de cifre strîmbe.

Nu încetă să scrie nici cînd auzi scîrţîitul prelung al uşii de la intrare. Trase doar cu urechea. Zgomotul cuiva care-şi scotea trendul şi nişte paşi energici, binecunoscuţi, îl liniştiră cu totul. Nu se întoarse nici atunci cînd peste umărul lui apăru capul ciufulit al lui Jack. Tînărul se trase însă repede înapoi, se aşeză pe un scaun de lîngă fereastră şi-l aşteptă să termine de scris.

Un SF al lui Vasil Raikov

Întîlnire în timp

– Lars, unde eşti? Nu mă pot smulge de aci.

Stoian Mavrikov tăia o liană cît mîna de groasă.

– Un moment! Nu pot lăsa să-mi scape o secvenţă atît de dramatică: inginerul Mavrikov în luptă cu natura virgină din Birmania de sud.

Undeva, pe aproape, se auzi zumzetul aparatului de filmat, şi peste puţin apăru din desiş un bărbat îndesat, tuns scurt. Se opri la o distanţă care să-l ferească de primejdia cuţitului paranga, mînuit de inginer, şi continuă să contemple vesel încăierarea acestuia cu vegetaţia.

–  Fii atent! Ai să-ţi tai capul cu cuţitul ăla!

– Tot nu valorează prea mult, dacă am fost în stare să consimt aşa de uşor să plec cu blestemata voastră expediţie. Of, în sfîrşit! Mavrikov izbuti să scape dintre liane. Faţa lătăreaţă i se scălda în sudoare. Şi acum hai să mergem spre tabără, doctore! Mai încolo e un desiş şi mai de nepătruns.

Porniră amîndoi către malul rîului. În dosul tufişurilor se auzi ţăcănitul sugrumat al unui motor.