La pensiunea unde stă Maria e un câine mare şi frumos, numit Bursuc, care locuieşte într-un ţarc. Nici n-am intrat bine şi a început să mă latre furios. Îşi bulbuca ochii, îşi arăta gingiile, se învârtea prin cuşcă, sarea cu labele pe ea, ce mai, un bâlci întreg. Degeaba îl luam eu cu texte de genul "băiatu', cuminte, căţelu', stai frumos", etc, se tura mai departe de ziceai că l-a văzut pe ăla care a inventat ecarisajul. M-am cam mirat, de obicei eu mă împrietenesc rapid cu toţi câinii. Ori Bursuc ăsta nu se dădea bătut nicicum. L-am lăsat în pace, că doar nu te poţi pune cu un animal furios. Dar numai până seara, când m-am dus şi i-am dat o bucată de friptură. Ei, să vezi ce mai dă el din coadă acum când trec pe lângă cuşcă, fac pariu că până deseară pun şi mâna pe el.