FANTOMA MUŞCATĂ
Iată istoria pe care mi-a povestit-o Cen Lin-ceng. Un bătrîn dintre prietenii săi îşi făcea siesta într-o zi de vară, cînd zări în nedesluşirea toropelii aceleia o femeie care, dînd la o parte portiţa, se strecură în casă îmbrăcată în veşminte de doliu: tichie albă, tunică cu pieptar de cînepă, fustă la fel. Se îndreptă spre camera din dos şi bătrînul crezu mai întîi că era o vecină care venea în vizită; apoi chibzui: „Cum ar îndrăzni să intre în casa altuia îmbrăcată aşa ?(1)“
În timp ce stătu el aşa nedumerit, femeia se întoarse şi intră în cameră. O cercetă cu atenţie: era cam de vreo treizeci de ani; culoarea palidă a chipului buhăit, privirea întunecată, îi dădeau o înfăţişare înspăimîntătoare.