La 28 ianuarie 1940 era ger
aspru şi zăpadă mare. Hoinăream cu sania prin
apropierea mănăstirii Căldăruşani, nu departe de Bucureşti. În
lipsa altui vînat mai ales, împuşcasem
la ciori. Un ţăran pe
care l-am întîlnit mă întrebă dacă nu cumva aş avea plăcere să împuşc nişte „lişite de cele mici" - înainte
cu cîteva zile văzuse
vreo patru-cinci pe valea Pociovaliştea, într-un loc zis Podul Buzeştei, unde apa nu îngheaţă niciodată. Lişiţa nu-i vînat de
soi şi în altă vreme nu m-ar fi ispitit.
Dar acum în cap de iarnă să fie lişiţe, şi încă un soi ciudat, „de
cele mici"!