Cand ma uit dimineata in oglinda, imi aduc aminte de anii de liceu, in care una dintre principalele mele probleme era sa fac cumva ca sa pot purta parul lung.
Toata tineretea mea a fost marcata de aceasta problema. In Sinaia, nu puteam sa-mi las parul sa creasca, pentru ca eram elev si scoala de atunci interzicea categoric orice tunsoare diferita de cea a securistilor sau militarilor. La ceafa era musai sa fii tuns pierdut si oricat m-as fi straduit sa-mi ascund parul de la spate, nu aveam nicio sansa de a pacali pe cineva. Profesorii te puneau sa te intorci, vedeau ca ti-a crescut "chica" si dadeau sentinta: "Maine vii tuns". Nu pot spune ca azi, dupa atatia ani, chestiunea asta mi se pare minora. Nu am putut niciodata sa ii iert pe profesorii aia, care faceau parte din sistemul comunist si care, chiar daca nu turnau la securitate (sau, mai stii?) isi faceau partea lor de datorie cu multa eficienta, taindu-ne aripile si mutilandu-ne sufletele. Sigur ca nu erau cu totii asa, dar ce folos - cei altfel contau prea putin si oricum nu te puteau ajuta cu nimic.
