Mici intamplari cu animale (49)

Prada ştiucii

Un prieten pescar-sportiv, care dispreţuieşte mărunţişul şi este un mare meşter cu lanseta la peşti răpitori, mi-a trimis o ştiucă frumoasă, lungă de vreo cincizeci de centimetri. Eram curios să văd ce aş găsi în stomacul acestei spaime a apelor domoale în care trăieşte. Am aflat cîţiva peştişori şi... o rîn­dunică. Avea penele toate şi era macerată puţin — semn că nu de mult a fost prinsă. Nu-i lucru rar ca hrăpăreaţă ştiucă să se apropie hoţeşte de puii de raţă sălbatică ce înoată pe apă şi — haţ! — apucă unul şi îl trage în adînc, bucată bună. Dar rîndunică?

Bătrânul în fața pomului înflorit

Ieri, la şcoală, am trăit ceva greu de descris. Am ajuns ca de obicei pe la 15:05, am intrat în curte, agale, pentru că Maria nu iese mai devreme de 15:15 şi dintr-odată m-a izbit drept în faţă frumuseţea copacilor înfloriţi. Nu ştiu de ce nu i-am văzut şi alaltăieri. Poate au înflorit peste noapte. Poate mi s-au primenit ochii şi am început iar să văd ce uitasem că există. Nu ştiu. Dar pomii aia parcă erau acolo special ca să-mi ațină calea. Am simţit nevoia să fac ceva, să mă transform în bondar ca să mă bag cu totul într-o floare, să mă dau peste cap şi să fiu iar de 7-8 ani, apoi să mă cațăr până pe cea mai de sus creangă şi să mă simt rândunică, să mă subţiez ca un fum şi să învălui crengile înflorite într-o ceaţă imperceptibilă...