Mici intamplari cu animale (38)

Cuiburi insolite

În grădina unei gospodării din oraşul B. trăia o pereche de căprioare aduse acolo de vreo doi ani şi îngrijite cît de bine pot fi îngrijite asemenea făpturi gingaşe în întinderea celor cîteva sute de metri pătraţi. În primăvară, cînd m-am abătut pe acolo, căpriorul avea treabă multă cu curăţitul cor­niţelor, îi crescuseră podoabe lungi, destul de groase şi per­late — semn că troaca cu grăunţe şi verdeaţa dată de la mînă pot înlocui în oarecare măsură belşugul de hrană din libertate. De altfel, cînd le-am văzut, aceste căprioare erau urîte. Toc­mai năpîrleau, cu părul de iarnă pe jumătate smuls, jumătate zbîrlit şi murdar, cu cel de vară încă neîncheiat. În legătură cu această schimbare de haină, întîi mi s-a spus, apoi am ob­servat şi eu, stînd la un fel de pîndă, un lucru ciudat.

Mici intamplari cu animale (10)

Stăncuţe deştepte

În coşurile şi pe sub streşinile casei în care locuia profesorul universitar care ne povesteşte, au cuibărit şi în anul acela fa­milii de stăncuţe şi, pe la mijlocul lui iunie, şi-au scos puii la primele încercări de zbor. Un pui mai neîndemînatic a căzut în curte şi o fată din casă a dat să-l prindă. Mare scandal între stăncuţele bătrîne: cîrîiau, ţipau, zburătăceau de colo-colo, ca să sperie pe duşman şi să scape puiul. În curînd s-au alarmat şi neamurile de prin vecini şi a fost mare zarvă, pînă ce fata a pus mîna pe pui şi l-a dus în casă. Puiul s-a zbătut cît s-a zbă­tut, apoi s-a liniştit si a mîncat îndată cu mare nesaţ bucăţelele de carne ce i-au fost întinse de fata care îl prinsese. Căsca larg ciocul, zbătea din aripi şi primea bucuros darul. Apoi cerea altă bucată. Sfatul celor din casă a hotărît să i se dea drumul; fata l-a dus în curte şi l-a aşezat pe pămînt. Îndată au coborît bătrînele, au început să îndemne puiul şi, pînă la urmă, au reuşit să-l facă să se ridice în aripile lui slabe şi să plece. Holca s-a liniştit.