Am asistat ieri la un moment atât de penibil, încât efectiv cred că nu mă voi mai întâlni cu așa ceva a doua oară în această viață, chiar dacă ar fi ca ea să dureze încă 98 de ani. E vorba despre un dialog între ministrul PSD al educației, Ecaterina Andronescu și președintele ARD, Mihai Răzvan Ungureanu.
Intâi de toate, trebuie să recunosc că ministra Andronescu îmi displăcea, până ieri, cel mai puțin dintre toți greii PSD. O femeie cochetă, arătând încă bine și părând a avea o oarecare doză de bun-simț. În plus, profesoară de chimie, iar eu am avut întotdeauna o slăbiciune pentru profesoarele de chimie, chiar dacă din cauza uneia dintre ele am ajuns să urăsc această materie.
Discuția s-a purtat în jurul acuzațiilor de plagiat care i-au fost aduse doamnei ministru. Dumneaei nu era în studio, însă a intervenit telefonic. După o vreme, s-a ajuns la veșnicul vacarm din emisiunile de acest tip, unde spiritele se inflamează, fiecare începe să ridice tonul, fiecare vorbește cu fiecare, că până la urmă un om normal închide televizorul. Și aici a început acel moment penibil - zic moment, dar a fost vorba de vreo zece minute îngrozitoare.
Intâi de toate, trebuie să recunosc că ministra Andronescu îmi displăcea, până ieri, cel mai puțin dintre toți greii PSD. O femeie cochetă, arătând încă bine și părând a avea o oarecare doză de bun-simț. În plus, profesoară de chimie, iar eu am avut întotdeauna o slăbiciune pentru profesoarele de chimie, chiar dacă din cauza uneia dintre ele am ajuns să urăsc această materie.
Discuția s-a purtat în jurul acuzațiilor de plagiat care i-au fost aduse doamnei ministru. Dumneaei nu era în studio, însă a intervenit telefonic. După o vreme, s-a ajuns la veșnicul vacarm din emisiunile de acest tip, unde spiritele se inflamează, fiecare începe să ridice tonul, fiecare vorbește cu fiecare, că până la urmă un om normal închide televizorul. Și aici a început acel moment penibil - zic moment, dar a fost vorba de vreo zece minute îngrozitoare.
